joi, 23 iulie 2009

Despre dragoste si nu numai

Amor, amor....amor de dor....cat de rau e cand o dai prea mult pe realitatea cruda si uiti sa traiesti in interior? Sau cat de rau e sa traiesti prea mult in sentimentele tale si sa stai pe linia dintre realitate si vise? Cat de mult trebuie sa investesti in ce merita si cat de mult in ce nu merita? Dar ce merita si ce nu merita? Sau mai ales cine?
Sa va povestesc cea frumos. In Legendele Olimpului, pe care as putea-o considera o carte religioasa datorita divinitatilor care sunt in dansa (as putea fi acuzata de paganism, dar nu poti nega trecutul) zeii romani si greci (exista o diferenta foarte mica intre zeitati, aceasta tinand cel mai des de nume) se indragosteau adesea. Eros, zeul amorului, (stii, ala mic cu arcul, sageata si aripi, cunoscut astazi sub numele de Cupidon), deseori lovea cu sagetile sale care nu dadeau gres niciodata atat oameni, cat si zei. Ceea ce mi se pare mie interesant e ca fratele sau, Anteros, zeul dragostei reciproce, e prea putin cunoscut sau chiar deloc. Fie pentru ca el nu pleca la “vanatoare” de iubiti, fie ca activitatea lui era prea importanta sau fie din alte cauze, Anteros, care ar trebui sa ne loveasca cu sagetile sale nu este evocat. Asa ca Eros isi facea de cap zi de zi. Fie pentru ca intr-o zi s-a intepat in una dintre sagetile sale, fie ca Anteros l-o fi atins din greseala, Eros se indragosteste si are o poveste interesanta pe care insa nu o sa o povestesc acum. Daca vor exista cereri o sa o fac, pana atunci insa, sa revenim la dragostea zeilor si a oamenilor. Aceasta nu era exclusivista in sensul ca se iubeau zei intre zi si oameni intre oameni, ci Eros (iar piticul asta mic) nu tinea seama si se distra dupa bunul plac. Nu de putine ori s-a intamplat ca acea dragoste sa fie neimplinita si dramele sa apara neincetat ( intr-una dintre povesti, un tanar din multime, care era profund ingragostit de o fata de rang nobil a facut tot posibilul sa-i intre in gratii, dar fata il ignora complet. Nici cand s-a spanzurat de pragul usii casei unde locuia fata nu a rezolvat nimic si aceasta din urma a privit pe geam doar ca sa vada de ce e harmalaie afara. Sigur, a fost pedepsita de zei). Alteori o poveste de dragoste a iscat razboaie (cazul Elenei si a lui Paris din Troia), incestul e prezent in multe povesti ca sa nu mai spun despre gelozie. Aceasta din urma facea multe victime: razbunari, atacuri si razboaie. Insa, in cele din urma, aceasta era o lume dominata de dragoste. Au existat multe povesti implinite, care au fost un bun exemplu pentru ceilalti, desi la ordinea zilei era desfraul.
Despre dragoste vroiam sa va vorbesc si am inceput prin a va prezenta o lume plina de dragoste. Dupa cum se vede, suferintele erau multe, dar si refacerea inimii nu cerea timp. Desi vizibil noi nu traim intr-o lume a desfraului ( insa eu cred k dedesubturile lumii actuale, ceea ce nu vedem la televizor si nu citim in ziare, adica realitatea cruda, ar dezvalui un desfrau si mai mare) tot ne confruntam cu probleme in dragoste si schimbarea multipla a celor pe care ii iubim. Dar ce inseamna sa iubesti cu adevarat? Sa seduci, sa te transformi ca Zeus in ploaie de aur sau ca Eros sa ai imaginea unui monstru in fata celei pe care o iubesti si tu sa fi cel mai frumos tanar, sa te dedici, sa suferi, sa fi mandru, sa fi implinit? Ce inseamna a iubi si a fi iubit? Sa te gandesti la cineva si sa zambesti fara sa vrei, sa-ti bata inima cu putere, sa te intristezi fara niciun aparent motiv...sa etc? nu poti defini iubirea sau dragostea. Spuneam la un moment dat ca exista diferenta intre dragoste si iubire, dar nu stiu daca am scris ceva despre asta. O sa verific mai tarziu sau poti sa-mi atragi atentia, tu, cel care citesti. Dragostea e personalizata, ea e diferita de la un cuplu la altul, de la un indragostit la altul, dragostea e personala si unica. Insa inainte de a spune toate astea si a o caracteriza in functie de situatii e important sa sti daca iubesti si nu doar te amagesti. De cele mai multe ori ne amagim. Stam cativa ani langa o persoana si in cateva luni, dupa ce intalnim pe altcineva “mai bun”, nu mai simtim nimic. Asta nu e dragoste, e amagire. Nimeni nu e mai bun decat nimeni. Fiecare are ceva special si unic la fel ca dragostea ce ai putea-o purta pentru el. Doar pentru ca nu e de ajuns pentru tine sau nu se potriveste cerintelor tale nu inseamna ca e “mai rau” decat altul sau altul e “mai bun” decat respectivul.
Pana la urma dragostea nu e un set de cerinte ce trebuie indeplinite de cea de care ne indragostim? Sau poate ca e mai mult de atat, e ceva special, ceva ce nu ai mai simtit vreodata, ceva ce te face sa zambesti zi de zi si sa uiti ce inseamna lacrima, ceva ce te face sa plutesti, sa nu ti seama de altceva, sa te dedici, sa te iubeasca la putere maxima, SA FIE NUMAI PENTRU TINE....sa nu vada in fatza ochilor pe altcineva decat pe tine, sa nu poata trai fara ceea ce esti, sa fie in stare sa dea totul pentru tine si tu la fel (daca e reciproc), sa renunte la ceea ce l-ar retine de a nu fi in totalitate al tau/ a ta....mai continui? Asta e dragostea adevarata. Asta e sageata lui Anteros...restul doar varf de sageata de la Eros....ai goluri pe undeva? Tot nu recunosti ca te amagesti? N-o sa-ti zic unde o sa ajungi, in sufletul tau sti bine ce simti cu adevarat si mai ales daca simti cu adevarat si nu te amagesti. Si evident, unde o sa ajungi cu toate astea, doar ca momentan refuzi sa crezi ca acela va fi finalul si mergi inainte calcand pe ghimpi. Te doare? Te amagesti! Nu ma crezi? Intreaba-te pe tine!
Pe curand!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu