Timpul

Sunt atatea de zis despre timp, sunt atatea de vorbit incat nu ne ajunge…timpul. Totul se invarte in jurul timpului, nu ne ajunge timpul, avem prea mult timp, avem nevoie de timp… ne inchinam la zei si credem in ceva dupa ce nu vom mai fi, dar nu vedem ca timpul nu ne iarta. De ce am mai avea atunci iertare dupa? Nu o sa intru in chestii religioase, eu am o parere diferita despre ceea ce inseamna religie si care e scopul ei, nu ma consider religioasa, dar nici atee sau agnostica. Cu “timpul” voi afla daca am dreptate sau nu. Insa aici vreau sa vorbesc despre timpul nostru, despre timpul de zi cu zi care ne afecteaza,care ne da si ne ia. Ce? Pesoane, sentimente, trairi, zambete si lacrimi, o mie de stari ciudate in care ne pierdem si ne regasim dupa aceea. Parte din mine, parte din tine, parte din noi. Zic “noi” si imi aduc aminte de ceea ce am trait odata in timp. Nu pot uita, nu pot sa urasc, nu pot sa regret. Doar ma ridic deasupra a ceea ce simt si las, las a treaca, las sa fie, dar nu uit. Si prin faptul ca nu pot sa uit nu dau drumul si tin in mine si ramane la mine…. Poate va schimba timpul asta sau poate nu…pana la urma ma ridic deasupra timpului prin ceea ce simt…ciudat!